Violenta domestica

“Bătaia e ruptă din Rai.”

“Unde dă mama crește.”

“Cînd ți se dă o palmă, întoarce și obrazul celălalt.”

“Dacă ai primit bătaie, sigur ți-ai meritat-o.”

“Nu. Nici vorbă. Bullshit.”

“Bătaia nu e ruptă din Rai, ba dimpotrivă, nimic bun nu poate rezulta din violență, știți asta, sigur știți asta. M-am luptat (non-violent) ani de zile cu demonii mei, născuți din violența a cărei victimă am fost. Învățătoarea mă dădea cu capul de tablă, ani de zile s-a întîmplat asta pînă să am curaj să-i spun tatei. Îmi mai luam și acasă cîte-o palmă (slavă Domnului că numai atît, aveam colegi pe care părinții îi băteau cu furtunul de la duș). Am avut un iubit violent, care cînd se enerva mă apuca de păr și mă muta prin casă să mă așeze unde avea chef. Am ieșit repede din relație, una e să fii victimă la șapte ani și alta la 22. Cu cît ești mai matur cu atît ai mai puține scuze.

Acum mulți ani stătem cu chirie într-o garsonieră în Crîngași. Două etaje mai sus locuia o familie cu copii. Seara se certau mult, țipau, trînteau obiecte, el uneori o lovea. Într-o seară ne-au trezit țipetele femeii. Urla atît de tare c-am fost sigură c-o omoară. N-am apucat să sun la Poliție că un echipaj era deja în fața scării. Strigau la agresor de pe geam s-o lase. Agresorul urla la ei că-i nevasta lui, poate s-o și omoare dacă vrea. Polițistul i-a zis că barem să-i dea mai ușor, e ok s-o învețe o lecție, dar nu s-o bage în spital.

Atît a putut autoritatea în momentul ăla. Să-l îndemne s-o bată mai domol. Încă simt că-mi ia foc creierul de nervi cînd îmi aduc aminte. Oamenii ăștia trebuie pedepsiți cu închisoarea, trebuie puși la un loc cu alții ca ei, să simtă și ei frica, nu doar beția puterii pe care ți-o dă o lovitură aplicată unuia mai slab.”

Articolul intreg aici.