Programul CASA BLU

Programul CASA BLU raspunde intr-o maniera exhaustiva nevoilor cu care se confrunta femeile si copiii, victime ale violentei domestice. Astfel, sunt avute in vedere atat problemele de natura sociala, care sunt asociate cu fenomenul violentei domestice, cat si aspectele psihologice si juridice. Echipa de specialisti care lucreaza in programul CASA BLU sprijina femeile asistate sa inteleaga situatia abuziva, sa se adapteze la viata „din afara”, sa isi recastige respectul de sine si sa isi imbunatateasca relatia cu copiii si cu familia extinsa.

Programul CASA BLU raspunde nevoilor femeilor si copiilor, victime ale violentei domestice, prin serviciile de consiliere sociala, psihologica si juridica, reprezentarea in instanta, suportul financiar, serviciile de adapost, sprijinul pentru gasirea unui loc de munca si, cel mai important, le asigura starea de confort emotional necesar unui nou inceput.

violenta domesticaIn cadrul programului CASA BLU functioneaza un centru de consiliere, cu adresa publica, la serviciile caruia apeleaza femeile si copiii, atat direct, cat si prin intermediul partenerilor din program si a altor organizatii non-guvernamentale cu programe similare, precum si un adapost, cu adresa confidentiala, in care femeile si copiii se simt in siguranta si pot fi gazduiti intre 1 si 6 luni.

In centrul de consiliere, specialistii Fundatiei Sensiblu, asistenti sociali, psihologi, juristi, avocati, ofera suport imediat, pentru depasirea situatiei de criza, iar pe termen lung, sprijina persoanele asistate sa capete si sa dezvolte abilitati necesare unei vieti noi, ferite de violenta.

Persoanele care apeleaza la centrul de consiliere beneficiaza de urmatoarele servicii:

  • Consiliere sociala
  • Consiliere psihologica individuala
  • Consiliere pentru cuplul mama-copil
  • Grup de art-terapie si creativitate pentru beneficiare si/sau copiii lor
  • Grup terapeutic pentru copii si adolescenti
  • Grup de socializare pentru copii
  • Grup „Bine ati venit”
  • Grup de suport pentru femei
  • Grup terapeutic pentru femei
  • Consiliere juridica
  • Reprezentare in instanta

Pentru a beneficia de serviciile de adapost, este necesar ca femeile si copiii sa indeplineasca anumite criterii de eligibilitate:

– sa se fi confruntat in viata de familie cu o situatie de abuz din partea unui membru al familiei;

– sa se fi confruntat cu mai multe formele de abuz si cu o gravitate deosebita a actelor de violenta;

– sa aiba venituri mici, la nivelul salariului minim pe economie;

– sa aiba domiciliul in Bucuresti si Ilfov;

– sa nu aiba boli contagioase, care pot reprezenta un pericol pentru colectivitate;

– sa isi doreasca schimbarea situatiei de abuz si a vietii personale.

In functie de aceste criterii si de numarul de locuri disponibile, persoanele asistate beneficiaza, pe langa serviciile oferite in cadrul centrului de consiliere, si de serviciile de adapost.

Adapostul functioneaza intr-un spatiu cu adresa confidentiala si paza permanenta, pentru a oferi o protectie mai mare persoanelor asistate. In cadrul adapostului, este incurajata autogospodarirea, imbunatatirea relatiei cu proprii copii, autonomizarea femeii si recapatarea demnitatii. Se ofera un spatiu securizant, ferit de violenta, in care femeia si copiii isi pot recapata echilibrul si increderea in sine si in viitor. Femeia, impreuna cu copiii ei poate beneficia de adapost minim o luna, maxim sase luni, in functie de specificul fiecarui caz.

In toata aceasta perioada, persoana asistata colaboreaza cu specialistii implicati in programul CASA BLU pentru a gasi cele mai bune solutii la problemele cu care se confrunta si pentru a atenua efectele abuzului. Astfel, este sprijinita, prin serviciile centrului de consiliere, sa isi gaseasca un loc de munca, sa gaseasca o locuinta cu chirie, sa solutioneze probleme legate de medicul de familie, scoala/cresa/gradinita copiilor, obtinerea actelor de identitate, procesele penale si de divort, etc.

La finalul sederii in adapost, persoana asistata trebuie sa fie apta sa duca o viata independenta de agresor, sa dobandeasca noi abilitati de a face fata unor situatii cu potential violent si sa depaseasca statutul de victima, devenind un supravietuitor.

Fiind membru fondator al Coalitiei Nationale a Organizatiilor Non-guvernamentale cu programe impotriva violentei asupra femeii, Fundatia Sensiblu a militat, in anul 2003, alaturi de celelalte organizatii membre ale coalitiei, pentru adoptarea Legii 217/2003 privind prevenirea si combaterea violentei in familie.

 

Pentru mai multe informatii, da click aici.

Sursa: Fundatia Sensiblu