De ce suportă femeia? NU! Întrebarea corectă este de ce loveşte bărbatul!

Am urmărit în ultimele zile articolele scrise pe marginea agresării Alexandrei Stan de către impresarul ei Marcel Prodan. S-a vorbit destul de mult cu această ocazie despre violenţa în familie, despre legislaţie, despre femeile bătute şi despre cum sunt ele ajutate sau nu de instituţii. Despre de ce stau femeile într-o căsnicie sau într-o relaţie cu un bărbat care le înjură, le ameninţă, le controlează viaţa, le bate, le umileşte.

Mă îngrijorează faptul că mereu în centrul atenţiei sunt femeile victime: de ce suportă, de ce se răzgîndesc, de ce nu sunt ajutate să divorţeze, de ce nu sunt învăţate să fie independente, de ce nu li se fac adăposturi, de ce nu sunt puternice, de ce nu dau agresorii în judecată, de ce, de ce, de ce. Mă îngrijorează faptul că nu văd articole scrise de psiholoage sau sociologi despre motivele pentru care bărbaţii lovesc femeile. Ca şi cum violenţa în familie ar avea un singur personaj principal, victima. Atenţia exclusivă asupra femeilor victime mă face să cred că responsabilitatea pe care societatea consideră că o au ele pentru că sunt bătute este mai mare decît cea pe care o au bărbaţii care le bat. Cîteodată chiar mă face să cred că societatea consideră că bărbaţii care îşi umilesc şi îşi bat sistematic partenerele nu au, de fapt, nici o responsabilitate.

Trebuie să fie limpede pentru toată lumea şi îmi asum responsabilitatea de a scrie aceste cuvinte, pe care le voi repeta de fiecare dată cînd ocazia o va cere: RESPONSABILITATEA AGRESIUNII O ARE AGRESORUL! Nu există lovitură „din greşeală” sau pentru că „nu şi-a dat seama” sau pentru că „m-a provocat, doamnă” sau pentru că „a cerut-o”. Violenţa este conştientă. Violenţa ca formă de exercitare a controlului este un comportament conştient cu care agresorii obţin ceea ce-şi doresc. De exemplu banii nevestei. De ce folosesc bărbaţii violenţa? Pentru că e mai simplu aşa, pentru că durează mai puţin, e suficient să trîntească o uşă, să urle, să ridice mîna şi gata, s-au făcut cu cîteva sute de lei. În plus femeia a rămas fără bani, asta înseamnă că stă acasă, că nu umblă prin magazine şi că nu-i mai vin cine ştie ce idei să dea banii pe prostii. Dacă nu ar folosi violenţa, agresorii bărbaţi ar putea să piardă ore sau – cine ştie? – zile întregi să se tîrguiască pentru banii de ţigări, de bere cu amicii, de benzină şi cîte şi mai cîte.

Acest comportament este învăţat, poate fi dezvoltat şi pe baza unor modele din familie şi pe baza unor modele din grupul de prieteni sau apropiaţi, este un comportament reflex, dar nu este un comportament inconştient. Problema agresiunii în familie vine din altă direcţie. Vine de la acceptarea ei de către societate. 

Ne zbatem de 15 ani (noi, adică un grup de actori sociali care nu reprezintă majoritatea!) să creem legislaţia care să reglemeteze fenomenul, să dezvoltăm instituţiile care să ofere servicii, să menţinem o dinamică pozitivă a procesului de prevenire şi combatere a violenţei în familie. Dar o imensă greutate a fost, este şi va mai rămîne legată de picioarele noastre: sutele de ai de tradiţie care spun că bărbatul are voie să-şi bată nevasta şi copiii. Spun că el este puterea în familie şi că are voie, dacă ceilalţi nu-l ascultă, să îi corecteze prin orice formă de violenţă. Punctul de vedere al legii, începînd cu legea fundamentală a statului, Constituţia, este clar şi ferm: toţi cetăţenii sunt egali şi au dreptul la viaţă în siguranţă.

Tradiţia şi legea contemporană sunt în conflict. Între timp sute de femei, mii de femei şi copii sunt bătuţi, umiliţi, trăiesc în frică. Decizia este la noi. Cum îi transmitem agresorului că societatea nu mai acceptă violenţa în familie? În cazul Alexandrei Stan o cale ar fi fost ca jurnaliştii să dezbată în prime-time mai multe despre Marcel Prodan decît despre Alexandra Stan. Este prima oară cînd a lovit o solistă pentru care lucrează? A lovit vreodată şi solişti băieţi aflaţi în situaţii similare? Are o istorie de angajare în conflicte în public? Cine este el? Ce face el?

Discuţia pe larg despre Marcel Prodan ar trebui să ducă la o imagine de agresor care să le alerteze pe viitoarele posibile soliste cu care el ar putea să lucreze. Şi dacă agresiunea de acum este unica din cariera lui, trebuie reţinută ca un semnal de alarmă. În felul acesta agresorul ar simţi că nu este bine să bată femeile. Ar învăţa că trebuie să se poarte non-violent dacă vrea să-şi facă meseria. Mai ales atunci cînd trăieşte din munca celor pe care ar vrea să le bată pentru că aşa-i vine cînd ele nu-l ascultă. Nu ştiu dacă aprecierea din articolul din Adevărul  este „adevărată” şi Marcel Prodan nu va mai fi căutat de nimeni pentru noi angajamente.

Mă întreb cît a avut de suferit Ştefan Bănică jr. de pe urma faptului că a fost acuzat de violenţă asupra partenerelor lui. A pierdut vre-un contract din acest motiv? S-a trezit la concerte cu sala pe jumătate goală?

NU.

Iată adevăratul indicator al toleranţei societăţii noastre faţă de agresor.

Prima cale de a ajuta victimele este să nu le mai punem pe ele sub lupă, ci pe agresor!