Violenţa în familie, o obişnuinţă consumată în tăcere

În statisticile Poliţiei Suceava, apar din toate în număr decent de altfel pentru o comunitate de aproape 615.000 de locuitori cât are judeţul. Cele mai multe infracţiuni din seria celor de „blândă violenţă” sunt abandonurile de familie. Din ianuarie până în septembrie 2013, 335 de tătici sau mămici din judeţul Suceava şi-au lăsat casele, copiii şi partenerii şi au plecat în lume. Victimele violenţelor în familie tac şi îndură şi după 10 ani de când au o lege care să le apere. În primele 8 luni ale anului 2013, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava a luat spre cercetare 570 de infracţiuni la Legea 217/2013 privind violenţa în familie, numărul acestora fiind aproape acelaşi cu cel din perioada similară a anului trecut. 158 dintre aceste infracţiuni comise între rude de gradul I, respectiv între soţ şi soţie, părinţi şi copii, între fraţi au fost fapte cu violenţă. În aproape toate cazurile însă (154), este vorba despre loviri şi alte violenţe, infracţiuni care par la prima vedere mai puţin înfricoşătoare.

Scandalurile şi bătăile între soţi, pe fondul consumului de alcool sau pe fond de prostie şi lipsă de educaţie, patimi pentru avere răscolite între fraţi la un rachiu, scatoalcele date de fecior unui tată pentru banii de pensie, etc. sunt practic pepiniera din care se pot dezvolta infracţiunile grave de violenţă. O secundă, o palmă, o singură lovitură fatală pot face diferenţa între viaţă şi moarte, între libertate şi închisoare.

La 10 ani după ce legea privind violenţa în familie a oferit protecţie victimelor şi pedepse agresorilor, venind în timp şi cu completări la cele două aspecte, membrii familiilor sucevene în care se produc acte de violenţă nu au învăţat să o invoce pentru a trăi în siguranţă.

Femeile abuzate emoţional şi sexual, bătute aproape zilnic, continuă să considere ca pe ceva normal umilinţele, vânătăile de pe braţe şi picioare, ochii învineţi şi buza spartă. Cele puţine care ajung să caute totuşi ajutorul poliţiştilor şi al legii o fac din impuls, pentru ca, la o primă confruntare cu consortul agresiv, să-şi retragă plângerile. O fac de teamă, de ruşine, din constrângere materială, din resemnare, tăcând, ascunzându-se de lume, biete fiinţe care tresar la un scârţâit de poartă. Şi mai puţine, nici 10 anul acesta, au găsit însă curajul necesar şi au cerut judecătorilor un ordin de restricţie care să le ţină la distanţă de pumnii bărbaţilor lor agresivi.

Cu teamă trăiesc şi părinţi bătrâni agresaţi de propriii copii din motive dintre cele mai meschine, dar şi invers, copii şi adolescenţi isterizaţi de bătăile şi chinurile la care îi supun părinţii abrutizaţi de alcool, sărăcie şi promiscuitate. Zeci de astfel de fapte rămân ascunse, iar tăcerea victimelor face ca numărul actelor de violenţă în familie care ajunge la cunoştinţa autorităţilor să fie mult mai mic decât în realitate.

 

Articolul intreg aici.