Majoritatea femeilor din mediul rural este supusă violenţei

„Un sondaj realizat de voluntarii AREAS arată că majoritate femeilor din mediul rural sunt supuse violenţei

Deşi în localităţile rurale s-a constatat că opinia publică reacţionează mai repede faţă de cazurile de violenţă domestică, destule femei din satele judeţului încă sunt supuse diferitelor forme de abuz din partea soţilor, începând de la înjurături până la îmbrânceli şi loviri grave. Aceste situaţii au fost confirmate de un sondaj realizat „din uşă în uşă” de voluntarii AREAS, la Valea Moldovei şi la Arbore, în cadrul campaniei „Dăruieşte, Ajută, Respectă”.

La Valea Moldovei, 92% din femeile chestionate au spus că sunt supuse violenţei verbale, iar 43% au cunoscut violenţa fizică, de la îmbrânceală, la brutalitate fizică cu urmări grave.

La Arbore, 42% din femeile chestionate au spus că sunt supuse unor violenţe verbale, iar 34%, unor violenţe fizice, în ambele localităţi cauzele determinante fiind aceleaşi: lipsa de educaţie, cea a mijloacelor de trai, consumul de alcool, devieri de comportament.

Majoritatea victimelor violenţei domestice nu recunosc că sunt agresate de frică să nu le vorbească lumea, altele nu au curaj să vorbească de teamă că legea nu le apără, iar unele spun că „a iubi înseamnă a iubi cu bune şi rele”, arată sondajul AREAS.

În perioada campaniei, diverse organizaţii din judeţ au susţinut întâlniri cu zeci de femei din mediul rural, la Siret, Şcheia, Valea Moldovei şi Arbore, temele fiind legate tot de violenţa intrafamilială. Majoritatea participantelor nu erau victime ale violenţei, dar şi-au manifestat spiritul de solidaritate faţă de femeile agresate într-o formă sau alta, venind şi cu propuneri pentru prevenirea violenţei. Printre acestea, menţionăm organizarea unei întâlniri pe tema „Ce înseamnă a fi bărbat”, pentru a vedea cum gândesc bărbaţii, desfăşurarea în şcoli a unor module pe tema egalităţii de şanse, în afara orelor, introducerea unor psihologi şcolari în unităţile de învăţământ din Siret, crearea de locuri de muncă pentru ca femeile să fie independente financiar, organizarea unei şcoli a soacrelor, care să-şi îndemne fii spre non-violenţă.

Un pas înainte constatat cu prilejul acestor întâlniri este că femeile au prins curaj şi au început să vorbească”.

Irina Bucşinescu

Articol preluat de pe http://www.evenimentul.ro/articol/majoritate-femeilor-din-mediul-rural-sunt-supuse-violentei.html