Legea Medierii si controversele ei

„In ultimii 20 de ani Romania a luat-o pe un drum, al modernizarii, al apartenentei unde-i este locul, si anume in marea familie europeana. Civilizatia vestica, asa cum i se mai spune. Nu, nu mai vrem sa fim orientali, vrem sa fim occidentali, nu mai vrem sa fim inapoiati, vrem sa mergem inainte.

 

Facem cate un pas, baby steps, pasi de copil cum zic vorbitorii de engleza, sau cateodata, poate chiar prea des, vorba cantecului nostru, stanga unul dreapta doi. Unul dintre acesti pasi spre modernizare a statului si schimbarea mentalitatii s-a vrut a fi Legea Medierii. O lege de care avem nevoie, spune, pe scurt, sa nu te duci la tribunal daca nu ai incercat sa te impaci cu cel cu care vrei sa te judeci. De exemplu daca ai ceva de impartit cu fratele, sora, vecinul sau mai stiu eu cine, in multe cazuri, stati domnule de vorba si rezolvati-va problemele, nu va tarati reciproc prin tribunale, economisiti timp, bani, energie si … sentimente de ura :).

Un indemn la o coeziune sociala mai buna as zice. Lucrurile bune se cam termina aici.

 

Oare printre cei care au gandit si votat o astfel de lege nu s-au aflat si femei? Oare barbatii respectivi nu au mame, surori, sotii si fiice?

Si-ar imagina cineva mama, sora, sotia sau fiica fata in fata cu agresorul, la mediere, in cazul unui viol? Sa fie numai 50 de persoane revoltate asa de tare incat sa protesteze in aceasta tara contra unei asemenea aberatii?”

 

Articol preluat de pe:

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-14138690-legi-vor-moderne-mentalitate-feudala-hai-impacam-victima-violatorul.htm