Educația pentru prevenirea violenței de gen – un orizont misterios

Este un truism faptul că educația poate contribui la schimbarea mentalităților. Schimbările, mentalitățile modelate prin educație au, însă, nevoie de o fermitate extremă pentru a rezista confruntării cu realitatea atunci cînd realitatea nu corespunde teoriei învățate. Fie că vrem, fie că nu, toate unitățile de învățămînt preuniversitar sunt medii „de laborator” pentru confruntarea teoriei cu practica. Elevii observă și memorează cum se poartă profesorii cu fetele și cu băieții, cum se poartă profesoarele cu băieții și cu fetele, ce își permit și ce nu, în relațiile dintre ei, băieții și fetele, care este modul de a reacționa al profesorilor atunci cînd, între fete și băieți, se pot observa relații violente, violență verbală, emoțională, fizică sau sexuală. Toate detaliile observate de ei sunt operaționalizate și raționamentele lor devin un rezultat al educației. 

În programele de educație socială, materie care înlocuiește, începînd din 2017, educația civică din clasele gimnaziale, este inclusă tema generală „violență”, accentul fiind pus pe violența în școală dintre copii. În programa de consiliere școlară din același ciclu, aprobată în 2017, tema violenței este încadrată în discuția despre „stilul de viață sănătos”, în sensul că un stil de viață sănătos este cel fără violență. În ciclul de învățămînt secundar educația civică, drepturile omului sunt programe la decizia școlii, iar în liceu programa de consiliere și orientare școlară aprobată în 2006 conține tema „violență domestică” ca factor „care deteriorează calitatea relațiilor sociale”. 

În unitățile de învățămînt există constituită o comisie pentru prevenirea și combaterea violenței în școală și a faptelor de corupție.   

Cum se pot obține rezultate bune, încurajatoare în formarea tinerilor astfel încît violența de gen să descrească? Pentru că, în afară de exemple pozitive există exemple negative, care au potențialul de a ne descuraja. 

În unul din liceele din București cu trei ani în urmă a apărut pe asfaltul curții un număr de telefon și dedesubt cuvîntul PROSTITUATĂ. Acțiunile profesorilor, consilierului școlar, directorilor s-au centrat pe fata care a fost victima acestui abuz. Părinții fetei au mutat-o la alt liceu. 

Educația pentru prevenirea violenței de gen este, în fapt, un proces de formare a unor comportamente non-violente. Un aspect obiectiv este caracterul difuz al acestei sarcini. Pot fi identificați cîțiva actori principali ce trebuie să coopereze pentru a o realiza: părinții, școala, grupul de prieteni, instituțiile justiției, autoritățile locale. Actorii instituționali își pot asuma și pot pune în practică o politică publică. Dar părinții sau prietenii sunt grupuri eterogene, cu atitudini variate ce nu pot fi subsumate niciunei politici publice, ele generează politicile publice așa cum am văzut în numeroase cazuri în ultimii șapte ani. 

Barometrul de gen din 2018 realizat de Centrul FILIA (https://centrulfilia.ro/barometru-de-gen-romania-2018/) oferă o imagine a atitudinilor publicului larg în privința rolurilor de gen, atitudini ce pot genera diversele forme de violență de gen. Una dintre concluziile studiului este că în România „opinia publică oscilează între atitudini conservatoare, compliante și moderne în raport cu temele egalității de gen” și că o pondere importantă o au persoanele care ” manifestă atitudini contradictorii, confuze, indecise pe diverse teme genizate. În acest context de cercetare, pare de multe ori că genul și egalitatea de gen nu sunt teme relevante pentru modul în care oamenii problematizează existența lor de zi cu zi.” Un fapt pozitiv subliniat de autori este că ponderea indecișilor este în cifră totală mai mare decît ponderea tradiționaliștilor. 

Am participat în anul 2018 în grupurile de lucru unde s-a discutat introducerea educației pentru prevenirea și combaterea violenței de gen în învățămîntul preuniversitar. Concluzia a fost că există toate elementele în curriculumul existent pentru ca profesorii să realizeze această educație, bineînțeles în funcție de nevoile constatate. Dacă decizia aparține profesorilor, în contextul amestecului de atitudini ale publicului relevat de Barometrul de gen, ce concluzie putem trage la nivel sistemic? 

În toate campaniile din anii anteriori accentul a fost pus pe informarea și conștientizarea victimelor cu privire la situația în care se află și la căile de ieșire. Foarte rar a fost pus accentul pe responsabilitatea agresorilor. În majoritatea cazurilor înregistrate de violență domestică de diverse tipuri și violență sexuală agresorii sunt bărbați și băieți. Am învățat în anii de muncă, direct cu victimele mai întîi, cu agresorii apoi și în sfîrșit cu tinerii că, mai ales cu tinerele generații, educația segregată pe gen nu duce la nici un rezultat. Ceea ce are sens însă este educația și formarea pentru fixarea unei limite: indiferent de problema pe care o ai în relația cu o parteneră sau un partener, fie prietenă / prieten, fie soț / soție, orice s-ar întîmpla, nu folosești violența.