Cum putem fi de ajutor
Cum putem fi de ajutor o prietenă, un prieten, o rudă, un vecin
Victima poate fi ajutată în multe feluri înainte de a fi chemată poliţia.
Un adult, de exemplu soţia, mult mai rar soţul, părinţii soţului sau soţiei, un frate sau o soră, pot fi victima unui stil de comportament dominator în familie. Dacă agresorul nu ajunge la violenţe fizice serioase sau grave victima nu poate chema poliţia. Vedeţi, legea prevede că violenţa economică, psihologică, sexuală sunt forme de violenţă în familie, dar este extrem de greu să le dovedeşti pentru a obţine măcar un ordin de restricţie. Probele pentru ordinul de restricţie sunt: certificatul medico-legal dacă victima a fost bătută, plângerile făcute la poliţie – care sunt valabile tot pentru acte de violenţă – sau doi martori. Este limpede că aici poate interveni sprijinul prietenilor sau al vecinilor.
Dacă vrem să ajutăm o victimă a violenţei domestice atunci când ajutorul poate fi mai de folos, adică înainte să ajungă să fie bătută crunt, trebuie să avem răbdare şi să înţelegem care sunt nevoile ei. Am să scriu în continuare câteva principii sau reguli care ne pot ajuta să oferim suport, sprijin, unei victime a violenţei în familie.
- Putem să punem întrebări „ce ai păţit, se întâmplă ceva”, dar nu obligăm persoana la confesiuni. Poate că nouă ni se pare că e victimă, dar ea încă nu îşi dă seama sau timpul în care se simte rău nu este încă suficient de îndelungat încât să considere că are o problemă.
- Putem să îi oferim informaţie despre violenţa în familie. Dacă nu vrea să o citească nu o obligăm. Vom încerca mai târziu. Este dreptul ei să refuze.
- Nu îi povestim despre problemele noastre, ea are destule probleme. Ea are nevoie de ajutor. Noi trebuie să o ascultăm pe ea.
- Trebuie să respectăm restricţiile ei de timp, când poate vorbi şi când nu poate. Este doar o consecinţă a violenţei şi controlului pe care le suportă, nu este nici nepăsătoare nici neserioasă.
- Dacă îşi pune întrebarea cum ar putea să schimbe ceva, îi oferim informaţia. Este util să încercăm să găsim logica în informaţia respectivă împreună cu ea. Adică: fiecare prevedere din lege poate fi tradusă în acţiuni. Orice material care explică legea poate fi tradus în acţiuni. Dacă acţiunile care pot fi făcute se înţeleg greu, nu vă pierdeţi răbdarea şi curajul. Reluaţi de mai multe ori informaţia, până la urmă veţi găsi răspunsuri.
- Dumneavoastră aveţi mai mult timp şi mai multă răbdare decât ea pentru că trăiţi în condiţii normale. Căutaţi pentru ea cât mai multă informaţie. Poate să vă fie de ajutor şi pagina noastră „Util despre lege” dar căutaţi pe paginile altor organizaţii, pe paginile instituţiilor, pe paginile asociaţiilor de avocaţi. Nu vă descurajaţi dacă sfaturile sunt contradictorii. Dacă aveţi răbdare să puneţi informaţiile cap la cap puteţi să ajungeţi la ceva clar şi practic. Puteţi să puneţi întrebări punctuale on-line organizaţiilor care se ocupă de cazuri. Faceţi această muncă atât cât se poate împreună cu ea.
- Nu trebuie să deveniţi un alt adult care ştie mai bine decât ea şi îi spune ce să facă. Doar oferiţi informaţia şi lăsaţi-o pe ea să decidă. Noi nu trăim cu agresorul, ea trăieşte cu agresorul şi a reuşit să supravieţuiască deja câțiva ani. Ea ştie ce e mai bine pentru ea.
- Dacă aveţi o idee despre ce ar putea, face puteţi să-i spuneţi şi ea are dreptul să refuze. Nu vă supăraţi, nu întrerupeţi relaţia cu ea. Aceasta înseamnă să fii o persoană de suport.
- Gândiți-vă bine înainte de a vă oferi ajutorul! Dacă credeţi că vă va fi frică să nu vină agresorul să vă ameninţe sau să vă facă rău, nu începeţi să vorbiţi cu victima, nu-i oferiţi nici un fel de ajutor. Este mai rău să renunţaţi pe parcurs. Victima va vedea că puterea agresorului se întinde mult în afara familiei. Asta o va descuraja şi o va face să nu se mai gândească la faptul că ar putea vreodată să-şi schimbe viaţa.
- Respectaţi regulile de secret pe care vi le spune victima. Ea ştie unde şi cum caută agresorul, ştie unde poate fi ea în pericol şi unde poate fi pus în pericol şi ajutorul pe care i-l daţi.
- Puteţi să: căutaţi informaţie pentru ea, să o daţi numai atunci când o cere, să păstraţi la voi sume mici de bani pe care ea le poate economisi, să păstraţi lucruri care sunt importante pentru ea şi o vor ajuta.
Nimeni dintre noi nu trebuie să se teamă de agresor. Să învingi această teamă este foarte greu şi o ştiu din experienţă personală. Dar noi, cei care încercăm să facem cât mai puţin rău şi încercăm să facem cât se poate măcar puţin bine, suntem mai mulţi decât agresorii. Ştiu că pare ciudat, dar este adevărat. Cred că se vede clar că e o sarcină serioasă şi grea să oferi ajutor şi cel mai greu este să nu te răzgândești. Ce să mai spun? Eu şi cu colegele şi colegii mei sperăm să fie cât mai mulţi cei care oferă suport.
Urmăritori & Pingbacks
[…] Într-o familie toţi membri trebuie să fie egali, trebuie ascultate şi respectate părerile şi, mai ales, dorinţele tuturor. Deciziile trebuie luate pe baza unor discuţii despre evaluarea resurselor, despre evaluarea priorităţilor, astfel încât să nu existe nimeni care să fie mereu cel sacrificat şi cel ce renunţă la ce-şi doreşte, la ce-i place, la ce visează. Într-o familie toţi membri au dreptul egal de a se simţi în siguranţă. Oricât de diferiţi sunt şi oricât de diferite sunt alte nevoi ale lor, nevoia şi dreptul la siguranţă sunt absolute. Familiile în care există violenţă nu funcţionează aşa. În primul rând violenţa în familie nu este atunci când un membru al familiei îl bate pe alt membru al familiei. Violenţa nu începe cu o palmă. Şi în nici un caz nu se opreşte de la sine doar la o palmă. Violenţa în familie este UN MOD DE VIAŢĂ. Ce înseamnă VIOLENŢA ÎN FAMILIE CA MOD DE VIAŢĂ? Pe scurt, înseamnă că unul dintre adulţii din respectiva familie gândește că are dreptul să conducă familia sa după cum hotărăşte, după cum doreşte sau – mai rău – după cum îi vine. Gândește că ceilalţi membri ai familiei trebuie să facă ce le spune el şi că autoritatea sa de conducător de familie nu poate fi încălcată de nimeni niciodată. Cu alte cuvinte, acel adult aşteaptă disciplină totală de la ceilalţi membri din familie. Cum putem să ne dăm seama că într-o familie există un astfel de adult? El este cel care vorbeşte în faţa străinilor, lui i se cere aprobarea pentru fiecare acţiune a celorlalţi membri din familie, ridică vocea la cei care au greşit şi poate să le facă observaţii cu asprime, pedepseşte pe oricine care nu îl ascultă, cum şi când vrea el cu pedepse ca de exemplu: interzice una sau mai multe mese, interzice ieşitul din casă, ia telefonul, ia calculatorul, interzice vizitele la rude sau prieteni, dar nu numai atât. Pe cel care a greşit îl închide în debarale sau subsoluri sau băi fără lumină, îl pune să stea în genunchi o jumătate de oră sau o oră, îi sparge obiectele preferate, îl loveşte. Vedeţi cât de multe forme de violenţă sunt deja enumerate până se ajunge la bătaie. Și mai sunt. Mai avem: jignire, umilire de tipul: eşti prost/proastă, un monstru, urât/urâtă, molâu/molâie, vacă, scroafă, porc, şi multe, multe altele printre care mai ales „nu eşti în stare de nimic!”. De fiecare dată când pedepseşte pe cineva, acest adult din familie care şi-a luat dreptul de a îi conduce pe ceilalţi, pedepseşte ridicând vocea şi poate că nu ţipă de fiecare dată, dar de fiecare dată are un ton ameninţător care îi face pe ceilalţi să le fie frică. Ei simt când autoritatea conducătoare are o stare proastă, de iritare, de nervozitate şi încearcă să evite să-l supere. De aceea caută să meargă pe vârfuri, să se mişte cât mai încet, să respecte cu sfinţenie toate regulile. Aceste STĂRI PROASTE NU SUNT DATE DOAR DE CONSUMUL DE ALCOOL. Vin din orice: un perdaf din partea şefului, o afacere pierdută, o zi proastă la table, un insucces cu o altă femei dinafara familiei, orice. Cea mai gravă încălcare a autorităţii casei se consideră încercarea de a ieşi din familie. Un prieten, o prietenă, timpul petrecut la telefon – mai mult de 2 minute ! mai mult de 20 de secunde!!!! – cu cineva necunoscut de autoritatea casei sau care nu a fost aprobat de autoritatea casei, sunt greşeli serioase. Mai rău este atunci când cineva încearcă să rămână mai mult timp în afara casei şi nu poate să dea socoteală despre ce a făcut. Întârzierile de cinci minute sunt catastrofale şi atrag întrebări ca la anchetă, apoi pedepse majore, poate chiar bătaie. Străinii trebuie să poată fi controlaţi de autoritatea casei, relaţiile cu ei trebuie cunoscute şi, dacă autoritatea consideră necesar, vor fi interzise. De aceea vizitele din partea cunoscuţilor, colegilor, vecinilor vor fi treptat interzise, iar rudele vor veni tot mai rar. Aceste comportamente, unele dintre ele combinate în diverse feluri, toate fac parte din VIOLENŢA ÎN FAMILIE CA MOD DE VIAŢĂ. Din pricină că celorlalţi membri ai familiei le este foarte des teamă, posibil să le fie teamă şi în fiecare zi, consecinţele supra lor sunt grave. Poate că nu trebuie aici nici o explicaţie. E uşor să vă imaginaţi. Ce putem face noi, martorii din afară, o prietenă, un prieten, o rudă, un vecin? Putem să ne oferim sprijinul cu prudenţă, respectând mereu ce spune victima că își dorește. Respectând faptul că persoana pe care noi o vedem ca pe o victimă nu se consideră victimă. Dar merită să încercăm. Dacă vreţi să vedeţi cum, citiţi articolul de aici. […]
Comentariile sunt închise.