Cu ce ne ajuta legea 1. Definitii si drepturi in lege

De la modificarea legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice (217 din 2003 cu modificările ulterioare şi Legea 25 din 2012 pentru modificarea Legii 217 din 2003, integrată în 217 din 2003 Republicată în M.Of. nr. 365 din 30 mai 2012) a trecut un an şi jumătate. În ultimele 8 luni ale lui 2013, zece organizaţii non-guvernamentale am urmărit cum se implementează noile modificări şi legea în ansamblu. Vom publica in octombrie – noiembrie rezultatele cercetărilor noastre. Până atunci am să mă opresc asupra unor aspecte importante din practică.

Am schiţat un traseu pe care ar trebui să-l urmeze, conform legii, o persoană care se consideră victima agresiunii în familie şi ce se petrece în realitate. Acest traseu variază mult de la comunitate la comunitate. Ceea ce înseamnă, în primul rând, că legea lasă o mare libertate celor care o aplică. Adică să facă ei ce cred că e bine sau ce cred ei că spune legea. Dacă nu este aşa, dacă legea este foarte precisă atunci când spune cum se aplică textul, singura explicaţie trebuie să fie că cei care o aplică nu o respectă, adică nu fac ceea ce trebuie.
Mai întâi, ce spune legea, cum ar trebui să poată solicita o victimă ajutorul legii.
Prima precizare importantă, despre care am mai vorbit, (Cîteva explicaţii utile despre ordinul de protecţie, Publicat la 12/04/2013 pe Blogul Transcena) este că violenţa în familie este reglementată şi prin legea civilă şi prin legea penală. Aparţin de dreptul civil:

Obţinerea unui ordin de protecţie
Divorţul
Tot ce priveşte minorii şi bunurile după divorţ

Consecinţa cea mai importantă a Ordinului de protecţie este împiedicarea agresorului de a se mai apropia de victimă şi de copiii.
Câteva dintre formele de violenţă în familie sunt infracţiuni şi se încadrează în dreptul penal.

Loviri şi alte violenţe
Vătămarea corporală
Vătămarea corporală gravă
Tentativa de omor
Violul
Lipsirea de libertate în mod ilegal

Pedepsele pentru aceste fapte sunt pedepse cu închisoarea. Cea mai scurtă este de 6 luni de închisoare pentru lovire şi cea mai lungă este de 25 de ani.
De asemenea, unele fapte de violenţă în familie pot constitui contravenţii. De exemplu:

tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă
tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă …
alungarea din locuinţa comună a soţului sau soţiei, a copiilor, precum şi a oricărei alte persoane aflate în întreţinere.

Pentru aceste fapte pedeapsa poate fi amendă între 200 şi 1000 lei.
Pentru victima care vrea să acţioneze şi să iasă din relaţia cu agresorul un pas important este să se decidă dacă vrea să întreprindă doar o acţiune civilă sau vrea să pornească şi o acţiune penală. Decizia, din pricina consecinţelor asupra familiei, este deosebit de grea.
Din studii rezultă că victimele apelează în primul rând la Poliţie. Fie solicită intervenţia Poliţiei la 112 atunci când sunt bătute (solicită chiar victima sau cineva din casă), fie se duc la Poliţie la un moment dat, când nu mai suportă agresiunile. În aceste situaţii Poliţia are obligaţia, conform Legii 211 din 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, art.4:

a încunoștința victimele infracțiunilor cu privire la:
a) serviciile și organizațiile care asigură consiliere psihologică sau orice alte forme de asistență a victimei, în funcție de necesitățile acesteia;
b) organul de urmărire penală la care pot face plângere;
c) dreptul la asistență juridică și instituția unde se pot adresa pentru exercitarea acestui drept;
d) condițiile și procedura pentru acordarea asistenței juridice gratuite;
e) drepturile procesuale ale persoanei vătămate, ale părții vătămate și ale părții civile;
f) condițiile și procedura pentru a beneficia de dispozițiile art. 86^1 , 86^2 , 86^4 si 86^5 din Codul de procedură penală, precum și de dispozițiile Legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor;
g) condițiile și procedura pentru acordarea compensațiilor financiare de către stat.
(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse la cunoștința victimei de către judecătorul, procurorul, ofițerul sau agentul de poliție la care victima se prezintă.
(3) Informațiile prevăzute la alin. (1) sunt aduse la cunoștința victimei, în scris sau verbal, într-o limba pe care aceasta o înțelege.
(4) Îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alin. (1)-(3) se consemnează într-un proces-verbal, care se înregistrează la instituția din care face parte judecătorul, procurorul, ofițerul sau agentul de poliție la care se prezintă victima.

Deocamdată nu avem date centralizate la nivel naţional despre informaţiile pe care le furnizează lucrătorii de poliţie care intervin în cazurile de violenţă în familie sau cărora li se solicită ajutorul în astfel de cazuri. Din situaţii concrete ştim că adesea se dau informaţiile cu privire la următoarele acţiuni pe care victima le poate întreprinde: cerere pentru emiterea unui ordin de protecţie, obţinerea unui certificat medico-legal şi depunerea unei plângeri prealabile. Îndrumarea victimei către un adăpost, lucrul cel mai necesar pentru multe victime, se face în mod inegal şi se face în comunităţile unde există o bună colaborare între secţiile sau secţia de poliţie şi diverşii furnizori de servicii sau primării.
În concluzie, în ceea ce priveşte acest prim pas, informarea victimei, deocamdată legea nu este pusă în aplicare decât parţial şi în câteva locuri. Pentru ca să vă asiguraţi că aflaţi cât mai multă informaţie este bine să apelaţi nu doar la Poliţie ci şi la

cele mai apropiate servicii sociale, adică: Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Serviciile Publice de Asistenţă Socială sau, în comunităţile rurale, la asistenţii sociali, mediatorii sanitari, lucrătorii sociali sau acei funcţionari din Primărie care se ocupă de problemele sociale,
la organizaţiile non-guvernamentale care lucrează în domeniu, dacă acestea există în comunitatea unde locuiţi sau aproape.